POVESTEA MERGE MAI DEPARTE

SIGHIȘOARA BLUES FESTIVAL

Festivalul international de blues “SIGHIȘOARA BLUES FESTIVAL” se năștea în primăvara lui 2005. Este organizat anual în ultimul weekend al lunii martie, pe parcursul a 2 zile consecutive, cu două concerte pe seară. Concertele se desfășoară în sala de spectacole Mihai Eminescu a orașului Sighișoara, sala cu o capacitate de 500 locuri și o acustică foarte bună. Evenimentul este organizat de asociația culturală SIGHIȘOARA BLUES HOSPITAL. Sighișoara Blues Festival este singurul eveniment de prestigiu de acest gen din țară. El își propune promovarea Blues-ului, gen musical care, deși este sărac reprezentat pe scena națională, se adresază unui public tot mai numeros în ultima vreme.

CRONICA DE FESTIVAL

“Între 23 si 25 februarie 2012, tradiționalul festival organizat de inimoșii Ioan Lazar și Aurel Hațiegan și-a desfășurat a opta ediție, în sala de spectacole Mihai Eminescu devenită neîncăpătoare, cu spectatori veniți inclusiv din străinatate. Festivalul a fost deschis de un bluesman singuratic – storyteller, cum îi place prezentatorului Berti Barbera să-i numească – Samuel James, un tânar american cântând în vâna vechiului blues acustic.
 
 
Al treilea său disc, de pe care a interpretat multe din piese, încheie o trilogie căreia cel mai bine îi sta în Europa, unde muzica este prizată dintr-o perspectiva mult mai… culturală decât acasa în State (he said!). Seara a continuat la apogeu cu recitalul trupei legendarului Johnny Winter. Cu piese de pe ultimul sau disc, « Roots » (la care a lucrat în 2004 chiar cu chitaristul mai tânar care i-a ținut hangul – Paul Nelson), bluesman-ul și-a demonstrat – sieși și asistentei în extaz – sufletul rămas tânar, aducând un tribut bluesmanilor din vechime, respectiv din anii ’50 – ’60, când considera că el, cel puțin, a prins cea mai bună epocă a blues-ului. La interviu (care s-a consumat în rulota sa, în fața unui tort dăruit de Vali Racilă, pentru că Johnny și-a sarbatorit ziua de naștere chiar la Sighișoara!) s-a dovedit foarte ambițios, dorindu-și să înregistreze noile idei de compoziții. Seara doamnelor blues-ului le-a avut pe scenă pe experimentata Shakura S’Aida (Canada) care s-a jucat (alături de chitarista și, la rândul ei, compozitoarea Donna Grantis) între soul (a fost și o preluare Nina Simone) funk, rock și fireste blues!
 
 
Așadar melodii de pe cele trei discuri « Blue Print », « Brown Sugar » și bineînțeles recentul « Time », care au rotunjit un recital cu de toate, de la mama rhythm & blues-ului! Cât despre chitarista-vocală Samantha Fish, aparenta-i fragilitate s-a estompat la primul solo (nu în defavoarea feminității), dovedind abilități de chitaristă, nu în ultimul rând de compozitoare – discul de debut « Runaway » o dovedește din plin. Ultima seară a însemnat, pe de o parte, revenirea lui Corey Harris cu trupa sa Rasta Blues (pe care n-a adus-o la o ediție anterioară, atunci când a aparut și a facut valuri de unul singur), care a mai umbrit din prima impresie lăsată, cu adevărat ieșită din comun. Ce-i drept, muzica uneori mai comună (la intersecția dintre blues și reggae) a fost mai tot timpul întretăiată de vocea deosebită a lui Corey (care a cântat și trei melodii solo), care ne-a dezvăluit că n-a abandonat postura de storyteller și nici drumurile de documentare în Africa (în ianuarie tocmai ce fusese în Mali). Pe de alta parte, recitalul lui Bob Brozman a fost – pentru mine, dar nu numai – cel mai interesant, atât prin chitarele etalate și tehnica desavârșita a interpretarii la fiecare dintre ele, cât și prin compozitiile atipice, pline de spargeri de ritm și citate neasteptate.
 
 
Genul onemanshow / entertainer i se potrivește de minune. Un american altfel foarte așezat (cu ditamai ferma acasă), care călătorește în toata lumea, cântând pe mai nimic (singura problema fiind transportul multitudinii de instrumente). De altfel, prea popularul Bob, care mai fusese o data în România (documentându-se în primul rând în muzica țigănească), a promis că va reveni chiar în aceasta primavara – a nu rata!”
 

(Doru Ionescu)